🌤 📞 Comenzi telefonice intre orele 08.30 - 18.00 / Luni - Vineri. La 0753 852 922

Irigarea gazonului

Irigarea gazonului

Irigarea gazonului - reguli de bază pentru o peluză de vis

 

O peluză de gazon de un verde intens reprezintă un atu pentru orice curte care este destinată să bucure ochii și să îi impresioneze pe vizitatori. Amenajarea în acest mod este la îndemână, deoarece iarba nu necesită îngrijiri speciale, crește pe orice tip de sol și poate fi întreținută cu echipamente de bază, ușor de procurat. O atenție deosebită trebuie acordată irigării gazonului pentru că este un consumator avid de apă, mai ales în timpul lunilor călduroase și secetoase de vară. Dacă primăvara și toamna, de cele mai multe ori, este suficientă apa din precipitații, în timpul verii, fără existența unui sistem de irigare, iarba va suferi vizibil, chiar se va usca. 

 

În articolul de mai jos vei afla care sunt cele mai bune scule de grădină utilizate pentru irigarea eficientă și întreținerea gazonului, precum și care sunt regulile de bază ale udării corecte.

 

Cuprins

1. Cele mai bune soluții tehnice pentru irigarea gazonului

2. Cum se irigă gazonul pentru rezultate de nota 10

 

 Cele mai bune soluții tehnice pentru irigarea gazonului

 

O peluză verde și sănătoasă necesită cantități destul de mari de apă, datorită densității mari de plante pe metru pătrat și a verilor, în general, lipsite de precipitații și cu temperaturi ce depășesc adesea 30 de grade Celsius. Gospodarii care vor să amenajeze un spațiu desăvârșit, trebuie să știe că o irigare destul de însemnată este necesară, în această privință existând trei soluții tehnice, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale:

 
  • Utilizarea unui furtun de irigat conectat la o sursă de apă este o soluție simplă, ce nu necesită investiții mari, dar care obligă proprietarii la intervenții dese și, de multe ori, ineficiente, pentru că udarea nu se face regulat și nici într-un mod eficient;

  • Utilizarea unor aspersoare de tip pulsator devine o soluție mai bună, deoarece acest echipament reușește să împrăștie apa pe suprafețe însemnate, căderea apei fiind asemănătoare cu cea a ploii naturale, lucru care nu poate fi decât un plus în îngrijirea gazonului;

  • Ultima soluție este folosirea aspersoarelor automate, îngropate în sol, care funcționează împreună cu un programator automat și un senzor de umiditate. Aceste echipamente, deși presupun o investiție însemnată, își fac treaba într-un mod exemplar, nu necesită intervenție umană și oferă apă exact în cantitățile și la momentele potrivite. 

Un gazon de bună calitate poate fi obținut doar dacă irigarea se face prin respectarea unor reguli ușor de implementat. Precauțiile trebuie să fie luate în ceea ce privește momentul udării, cantitatea de apă utilizată, tipul de udare și vârsta gazonului. Perioada de timp potrivită pentru realizarea irigării este dimineața devreme, înainte de creșterea temperaturii și de acțiunea intensă a soarelui. În acest mod, apa reușește să pătrundă până la baza rădăcinilor, fără a exista pierderi importante din cauza evaporării. 

 

Udarea de seara are avantaje, dar trebuie luate precauții, astfel încât, la venirea nopții gazonul să fie uscat, în caz contrar fiind favorizată apariția dăunătorilor. Udarea în mijlocul zilei se va evita cu orice preț, pentru că o mare parte din apă se evaporă, în plus, putând apărea și un efect de lupă al stropilor de apă, ceea ce ar duce la arderea gazonului. 

 

Cantitatea de apă corectă este cea care reușește să ude solul până la o adâncime de 15 cm, acest lucru reprezentând nivelul maxim la care ajung rădăcinile unui gazon sănătos. Proba se face prin înfigerea în sol a unei tije metalice cu lungimea de 15 cm, care trebuie să pătrundă ușor până la adâncimea corectă. O cantitate mai mică de apă va duce la formarea unor rădăcini superficiale, ce nu vor reuși să regenereze gazonul uscat, iar o cantitate prea mare nu este benefică, deoarece poate provoca putrezirea rădăcinilor. Semnul că este mult prea mult lichid în sol este apariția unor bălți la suprafață, după irigare.

 

O atenție specială este acordată gazonului abia semănat, recomandându-se ca, în primele săptămâni și până la încolțirea și creșterea ierbii, lucrările să fie făcute în așa fel încât pământul să fie umed în tot decursul zilei. După creșterea și îndesirea gazonului, sunt suficiente una, două udări pe zi, dacă temperaturile sunt ridicate și precipitațiile lipsesc. 

 

În concluzie, irigarea gazonului în mod corect, ținându-se cont de recomandările specialiștilor, poate să facă diferența între o grădină ordonată, bine îngrijită, și una neglijată, cu un aspect dezolant. Bineînțeles, pentru un aspect general ordonat, vei avea nevoie de mai multe scule de grădină, pentru a te putea îngriji corespunzător de aspectul acesteia.

Suport clienti 08:00 - 18:00 Luni - Vineri (comenzi online non-stop)

0753-852-922 contact@viata-la-tara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!